Despre sucurile naturale Ana Are, programul ”Fructe în Școli” și educația consumatorului

Implicat atât în programul ”Fructe în Școli” cât și în inițierea consumatorilor în produse bio, Răzvan Vasile, CEO S.C. Natura S.R.L. a oferit un interviu pentru Agro TV despre sucurile naturale Ana Are.

Este consumatorul român instruit să facă diferența între un suc cu adevărat natural și cel contrafăcut?

Este vorba în primul rând de două categorii diferite de suc, cele din concentrat – nu neapărat contrafăcute – și cele care sunt doar din fructe, fără urmă de concetrat de suc. În ceea ce privește consumatorul român, în acest moment am putea crede că o parte considerabilă dintre aceștia nu sunt conștienți de aceste diferențe, și pe bună dreptate le este dificil să facă ușor diferența atâta timp cât nu sunt semnalizate la raft diferențele, ambalajele prezintă la modul generic fructe sau lichidul care provine din fructul proaspăt stors chiar dacă acesta conține și o mare parte suc concentrat, zahăr sau conservanți. Însa credem cu tărie că sunt din ce în ce mai mulți consumatori care încep să se autoeduce în acest sens – să fie interesați de un stil de viață sănătos, să fie atenți la lista ingredientelor produselor pe care aleg să le consume etc. ”Ana Are” va încerca sa aducă în fața consumatorilor săi atributele sale esențiale, doar fructe și nimic în plus sau în minus.

Piaţa de sucuri naturale din România a înregistrat o dezvoltare puternică în ultimii ani prin creșterea susţinută a consumului. Care este actualmente cererea de sucuri produse de brandul dumneavoastră pe piața românească?

Deși suntem printre primii jucători din categorie, potențialul brandului este încă neexploatat. Avem creșteri considerabile în fiecare an. Creștem și prin diversificarea portofoliului: am introdus în urmă cu nici 6 luni ambalaj de carton aseptic (avem cel mai larg portofoliu din piață); acum ne pregătim să lănsăm produse raw – sucuri ți smoothie – sucuri presate la rece și procesate ulterior prin HPP (High Pressure Processing) ceea ce face ca produsul să fie proaspăt, cu un mai mare aport de nutrienți și vitamine ținând cont că nu mai trece prin procedee de pasterurizare fiind totuși valabil pentru o perioadă mai îndelungată, 30 de zile.

Pentru 2020 urmărim să dublăm volumele totale puse pe piață.

”Ana Are” a câștigat recent licitația pentru alimentarea cu fructe proaspete pentru elevi în școli. Vorbiți-ne despre acest lucru.

Este un lucru remarcabil că putem să oferim mere românești cu gust autentic elevilor români . Livrăm în acest moment în județul Iflov și este un început de drum pentru noi cu intenția să devenim un furnizor pe termen lung și constant în unitățile școlare din România. În acest sens, ne-am depus intenția și documentația aferentă procesului de licititație în mai multe județe din arii geografice diferite. Avem producție suficientă, de foarte bună calitate și capacități de sortare/depozitare /livrare care satisfac și cele mai exigente cerințe.

Previous post Starea pădurilor din România este bună
Next post INTERVIU – Răzvan Vasile: Ana Are doar fructe, sănătate din natură și poftă de viață (VIDEO)