Ti-ai dorit foarte mult o mașină și ți-ai îndeplinit visul? Probabil că acum ți-ai dat seama că achiziționarea propriu-zisă a unei mașini reprezintă doar o primă cheltuială în rolul de proprietar, la care se vor adăuga în mod succesiv multe altele. Autoturismul tău va avea nevoie obligatoriu de întreținere pe tot parcursul vieții sale, ale cărei costuri va trebui ca tu, proprietarul, să le acoperi.
Iată cum poți să economisești bani chiar și atunci cand ai cheltuieli de care nu poți să scapi:
- Ocupa-te singur de curățenie
Poate că te gândești că spălatul mașinii nu te face să scoți din buzunar o sumă prea mare. Nu uita, însă, că este nevoie sa mergi la spălătorie destul de des. Este suficient să faci un calcul pe 6 luni și vei fi surprins de cât de mult ajungi să plătești în final.
Întrucat curățenia mașinii este imperios necesară, nu poți alege să nu te ocupi de acest aspect. Poți însă reduce sau chiar elimina costurile de igienizare dacă alegi să iti cureți mașina de unul singur. De exemplu, poți scutura preșurile zilnic. Tot zilnic, folosește servețele umede pentru a șterge praful. Aspiră în interior cât de des poți. Dacă o faci periodic, îți va fi mult mai ușor și nici nu va dura mult. Pentru exterior, folosește spălătoriile self-wash, care sunt mai ieftine. Dacă stai la curte, poți recurge la un furtun, care va funcționa la fel de bine.
- Investește pe termen lung
Asigurarea este absolut necesară. Pentru a plăti mai puțin, ai putea fi tentat sa alegi una lunară. Dacă tragi linie, însă, la final de an o să constați că ai cheltuit mai mult decat dacă ai fi optat pentru o asigurare pe 12 luni. Mai mult decât atât, este posibil să uiți să o reînnoiești.
Același lucru este valabil și pentru anvelope, pe care ai putea alege să le schimbi în funcție de sezon, crezând că este mai ieftin. Dimpotrivă, este o decizie înțeleaptă să le achiziționezi astfel încât să te bucuri de ele pe tot parcursul anului. Pe magazinul online Anvelope-oferte.ro găsești anvelope Apollo all season, care te vor scăpa de această grijă și îți vor oferi stabilitate și siguranță pe toate drumurile, indiferent de anotimp.
- Du mașina des în service și schimbă piesele din timp
Pe lângă cheltuielile inițiale ce țin de RAR și de inspecția tehnică, va fi nevoie să scoți bani din buzunar și cu alte ocazii. Se recomandă să îți duci mașina într-un service auto de cel puțin 2 ori pe an. Astfel, te pui la curent cu starea reală a automobilului și poți preveni anumite cheltuieli viitoare. Mai mult decât atât, poți chiar prezice potențiale investiții ce vor fi necesare și, în același timp, vei avea posibilitatea să aproximezi sumele de care vei avea nevoie, pentru a le pregăti din timp. Dacă îți verifici mașina des, scad șansele de a fi luat prin surprindere de aprinderea unui martor de bord.
Pentru a evita defecțiunile în lanț, schimbă din timp piesele ce dau semne de funcționare necorespunzătoare. Luându-ți aceste măsuri de prevenire, vei cheltui doar cât este strict necesar.
Achiziționarea unei mașini vine cu responsabilitatea unei întrețineri corecte. Pentru a folosi autoturismul în siguranță pe o perioadă lungă, este nevoie constant de investiții mai mici sau mai mari. Acestea pot fi însă reduse dacă faci singur curățenie, alegi anvelope all season și asigurări pe 12 luni și dacă îți verifici automobilul periodic în service.
Sursă foto: Unsplash.com.