Ai scos primele coli sau primele role și totul pare „ca la carte”: culoare plină, uniformă, fără dungi, fără puncte. Apoi, la manipulare sau la ambalare, apare surpriza: pe degete rămâne un film fin, pe verso se vede transfer, iar la un test rapid de frecare imprimarea începe să se șteargă. În astfel de situații, discuția despre pigment pentru cerneală – rezistență la frecare și transfer nu e doar despre nuanță, ci despre cât de stabil rămâne filmul după ce iese din mașină.
Ce complică lucrurile este că „în prima oră” nu îți spune aproape nimic despre comportamentul real al sistemului. Multe cerneluri arată bine imediat după imprimare, dar își arată limitele după ce începe contactul repetat: stivuire, bobinare, etichetare, transport, chiar și simpla atingere în flux. Pigmentul poate fi piesa care declanșează problema sau doar factorul care o scoate la lumină.
De ce „ține” la început, dar se vede transferul mai târziu
Rezistența la frecare și transfer (set-off) se joacă în zona de interfață: cum se așază pigmentul în liant și cum se formează filmul final. Când filmul nu e suficient de bine „legat”, pigmentul rămâne parțial la suprafață și se poate desprinde în contact.
În practică, apar câteva cauze repetate:
- Dispersie incompletă: pigmentul rămâne în aglomerări fine. La imprimare pare ok, dar la frecare se desprind ușor particule.
- Liant prea „moale” pentru aplicație: filmul rămâne ușor lipicios sau flexibil peste măsură și prinde/cedează transfer la stivuire.
- Uscare aparentă, nu completă: suprafața pare uscată, dar în profunzime încă există solvent sau apă; după bobinare, presiunea scoate la suprafață transferul.
- Substrat dificil: unele folii, hârtii lucioase sau suprafețe tratate cer aderență mai bună; altfel, pigmentul „alunecă” odată cu filmul.
- Pigment nepotrivit pentru sistem: aceeași nuanță poate exista în grade diferite, cu comportament diferit la frecare, migrare sau compatibilitate.
Un indiciu util: dacă transferul apare mai ales după stivuire/bobinare și nu imediat la ieșire, e posibil să ai un amestec de „uscarea nu s-a închis” + film prea moale. Dacă se șterge imediat, problema e de regulă mai aproape de aderență/dispersie.
Cele trei întrebări care simplifică alegerea pigmentului
Când vrei o decizie mai sigură, ajută să pleci de la contextul real, nu doar de la cartea de culori. Trei întrebări, puse corect, reduc mult încercările repetate.
1) Pe ce substrat și în ce condiții reale va trăi imprimarea?
Nu „pe hârtie”, ci pe materialul din proiect: hârtie poroasă vs lucioasă, folie PE/PP/PET, carton lăcuit, etichete autoadezive, ambalaje flexibile. Apoi: cum e atinsă, frecată, stivuită, bobinată?
Un scenariu realist: etichete pe rolă pentru ambalaje. În prima zi, totul pare ok. În a treia zi, la aplicare, rolele au fost presate între ele la transport și apare set-off. Asta nu e „defect misterios”, e o condiție de utilizare pe care pigmentul și liantul trebuie să o ducă.
2) Ce înseamnă „rezistență” pentru tine: frecare uscată, umedă, sau transfer la contact?
Aici apare trade-off-ul clasic: un pigment cu putere mare de colorare și o culoare „curată” poate să fie mai dificil de stabilizat într-un film moale, în timp ce un sistem mai „dur” crește rezistența, dar poate pierde la flexibilitate sau la aspect (luciu, aderență pe anumite folii). Definește concret ce te doare:
- frecare uscată (manipulare, atingere)
- frecare umedă (condens, produse umede, curățare)
- transfer la contact (stivuire, bobinare, set-off)
În multe linii, „transferul” e problema principală, nu ștergerea imediată. Diferența contează pentru alegerea grade-ului de pigment și a filmului final.
3) Cât de mult îți permiți să depinzi de ajustări din proces?
Dacă ai o linie unde poți regla ușor uscarea (temperatură, aer, timp), poți compensa parțial. Dacă lucrezi pe „fereastră îngustă” (viteză mare, timp scurt, multe schimbări de job), ai nevoie de mai multă robusteză din formulă.
Un indicator verificabil: întreabă-te dacă poți face constant două lucruri fără să întârzii producția:
- să prelungești uscarea cu 10–15% când e nevoie
- să lași lotul 24 de ore înainte de bobinare/stivuire finală
Dacă răspunsul e „nu”, atunci alegerea pigmentului și compatibilitatea cu liantul trebuie să fie mai tolerante la variații.
Un set de teste rapide care îți spun în 24 de ore dacă ești în zona bună
În loc să aștepți reclamații din flux, poți reproduce problema în laborator sau la linie cu o rutină scurtă. În prima zi, urmărești aspectul; în a doua zi, urmărești comportamentul la contact.
Un pachet simplu de probe (3–6 mostre) poate include:
- frecare uscată după 30 de minute și după 24 h (aceeași presiune, același număr de treceri)
- frecare umedă cu o lavetă umezită, după 24 h
- test de transfer: stivuiești două mostre față în față sub o greutate mică (simulează presarea în rolă) timp de 2–4 ore
- test de bandă adezivă (tape) pentru aderență pe substrat
- observație la lumină laterală: dacă filmul rămâne „lipicios” sau are zone neuniforme
Timeframe-ul contează: dacă după 24 de ore încă ai transfer pronunțat, rareori se „rezolvă singur” în producție.
În momentul în care vrei să legi aceste teste de un exemplu concret de pigment folosit în zona de cerneluri, o referință utilă este Acetanil Yellow pentru materii prime de cerneluri, unde poți vedea tipul de produs, zona de utilizare și punctele de interes (documentație, compatibilitate, parametri de selecție) atunci când urmărești rezistența la frecare și stabilitatea imprimării.
De ce pigmentul singur nu „salvează” imprimarea, dar poate strica totul
E tentant să cauți un pigment „care nu se ia”. În realitate, pigmentul lucrează în echipă cu:
- liantul (ce film formează, cât e de dur/elastic)
- sistemul de uscare (evaporare/reticulare)
- dispersia (cât de uniform e distribuit pigmentul)
- aditivii (alunecare, anti-set-off, rezistență la frecare)
Aici apare un alt trade-off: poți obține rezistență bună făcând filmul mai dur, dar dacă imprimarea trebuie să rămână flexibilă (ambalaje flexibile), un film prea rigid poate crăpa sau poate pierde aderență la îndoire. De aceea, alegerea pigmentului se face împreună cu sistemul, nu separat.
Dacă ai mai multe variante de pigmenți organici (nu doar pentru cerneluri, ci și pentru sisteme înrudite), ajută să vezi „familia” din care faci selecția. Pentru imaginea de ansamblu, cu opțiuni și alternative care îți permit să compari mai ușor grade-uri și utilizări, poți consulta pigmenți organici și materii prime pentru vopsele. Tonul corect aici este să privești oferta ca pe un context tehnic: ce se potrivește cu rețeta și procesul tău, nu „ce sună bine”.
Când merită să schimbi pigmentul și când merită să schimbi altceva
În teren, ai două semne care te ajută să alegi direcția fără să pierzi săptămâni:
- dacă problema dispare aproape complet când prelungești uscarea sau când lași produsul 24 h înainte de stivuire, e probabil că filmul are nevoie de „închidere” mai bună (proces/liant);
- dacă problema e prezentă imediat și se vede inclusiv în zonele subțiri ale imprimării, pigmentul/dispersia și aderența sunt mai suspecte.
Beneficiul realist al unei selecții făcute cu cele trei întrebări de mai sus este că reduci retipăririle și discuțiile fără final: ai teste scurte, o definiție clară a „rezistenței” și un mod de a compara variantele. Când imprimarea nu mai depinde de norocul unei zile mai uscate sau de o presiune mai mică la bobinare, procesul devine previzibil — exact genul de stabilitate pe care o simți în costuri și în timp, nu doar în rapoarte.
