Foaia stă deschisă pe masă, lumina cade din lateral, iar în cameră e liniștea aceea ciudată în care parcă auzi mai bine și hârtia când o întorci. M-am întors de câteva ori la ideea asta, fiindcă nu e genul de mister care îți trece prin cap și apoi se evaporă. Din contră, rămâne. Te urmărește puțin, ca o poveste spusă prea simplu ca să fie doar o invenție.
Întrebarea pare, la început, spectaculoasă. Cum adică o cheie care eliberează răul are 40 de bucăți? Sună ca un artificiu de fantasy, ceva menit să ridice tensiunea și să împingă cititorul mai departe. Numai că, pe măsură ce intri în universul construit de Mihai Dan Bradu, îți dai seama că ideea nu e deloc pusă acolo de dragul efectului. Ea ține de însăși logica lumii din roman și, mai mult decât atât, de felul în care răul ajunge aproape de oameni.
O cheie întreagă ar fi fost prea simplă
În Drumul către o altă dimensiune, cheia nu rămâne un obiect compact, ușor de ascuns, ușor de păzit, ușor de recunoscut. Ea se sparge în 40 de arme legendare, iar de aici începe neliniștea adevărată. O singură cheie ar fi însemnat un singur punct de control, un singur loc unde se adună tensiunea. Patruzeci de fragmente înseamnă însă o lume întreagă vulnerabilă.
Aici e șocul real, dacă mă întrebi pe mine. Răul nu mai stă închis într-o ladă, într-o peșteră sau într-o legendă bine delimitată. Devine dispersat. Se împrăștie. Se ascunde în obiecte, în oameni, în locuri și în situații care, la prima vedere, nu par să aibă nimic ieșit din comun.
E, de fapt, o idee foarte bună și foarte neliniștitoare. Lucrurile cu adevărat periculoase nu vin întotdeauna cu fanfară. Uneori apar în fragmente mici, în gesturi banale, în alegeri care par neînsemnate. Tocmai de aceea cheia spartă în 40 de bucăți are forță simbolică. Nu vorbește doar despre magie, ci și despre felul în care pericolul se strecoară în realitate.
De ce numărul 40 contează atât de mult
Nu doar mărimea numărului impresionează, ci ce produce el în poveste. Dacă ar fi fost vorba de două, trei sau chiar șapte părți, mintea cititorului ar fi putut păstra senzația că totul poate fi încă ținut sub control. Patruzeci schimbă datele jocului. Devine limpede că nimeni nu poate vedea tot, nimeni nu poate controla tot, nimeni nu poate garanta că fiecare bucată va ajunge unde trebuie.
Numărul acesta aduce cu el o idee de risipire și de vânătoare continuă. Fiecare fragment devine o miză. Fiecare descoperire poate salva sau poate distruge. Fiecare om care pune mâna pe una dintre aceste bucăți intră, vrând-nevrând, într-o ecuație morală.
Asta îmi place mult la roman. Nu reduce conflictul la o simplă luptă între buni și răi, așezată frumos, geometric. Îl complică. Îl umanizează. Îl face să semene puțin cu viața, unde răul rar se prezintă curat și ușor de recunoscut.
Totul începe într-un loc care pare cunoscut
Povestea nu pornește dintr-un decor solemn, ci dintr-o zonă recognoscibilă, de lângă Cluj-Napoca, într-o fabrică abandonată. Mie tocmai asta mi s-a părut inspirat. Nu intri în carte printr-o poartă de aur, ci prin praf, fier vechi, zvonuri și curiozitatea unor copii care vor să vadă cu ochii lor dacă legenda locului e adevărată.
Mihai, personajul principal, are 13 ani și, ca mulți copii de vârsta lui, merge spre necunoscut mai întâi din curiozitate, nu din eroism. Fabrica aceea abandonată are o groapă despre care se spune că nu are fund și că ar fi înghițit un polițist. E genul de poveste locală care circulă de la unul la altul și capătă greutate tocmai pentru că nimeni nu o poate verifica până la capăt.
Când copiii aruncă monede și nu aud nimic, romanul face un lucru simplu și eficient. Creează o imagine pe care o vezi imediat. Iar când Mihai cade în acel spațiu și ajunge dincolo de realitatea lui obișnuită, aventura începe fără să pară forțată. Se simte organic, aproape firesc, deși intrăm într-o lume fantastică.
Răul devine mai periculos când arată banal
Unul dintre detaliile cele mai reușite din carte este felul în care obiectele legendare pot lua forme banale. Coiful devine șapcă. Sabia devine creion. Puterea se ascunde în lucruri obișnuite, iar asta face totul mai tulburător decât ar fi fost o simplă paradă de arme magice.
Și aici, sincer, e inima întrebării. De ce e atât de șocant secretul celor 40 de bucăți? Pentru că nu vorbim doar despre o cheie spartă. Vorbim despre 40 de fragmente care pot ajunge lângă tine fără să le recunoști. Pot fi trecute din mână în mână. Pot părea jucării, fleacuri, obiecte fără importanță.
Dintr-odată, pericolul nu mai are o față clară. Nu mai vine spre tine ca un monstru pe care îl vezi din timp. Vine mascat. Vine îmbrăcat în normalitate. Iar asta, să fim drepți, sperie mai mult decât orice armură strălucitoare sau creatură din întuneric.
Cartea vorbește despre rău, dar și despre alegere
La suprafață, intriga poate fi rezumată repede. Există o cheie, cheia s-a spart, bucățile sunt căutate, iar miza este uriașă. Numai că romanul nu se oprește la mecanismul fantastic. El apasă pe ceva mai profund, și anume pe relația dintre putere și om.
O bucată din această cheie nu face nimic singură. Are nevoie de cineva care să o găsească, să o înțeleagă, să o dorească sau să o folosească. De aceea spun că secretul celor 40 de bucăți este, în fond, și un secret despre slăbiciunile omenești. Fiecare fragment deschide o posibilitate. Nu doar de salvare, ci și de corupere.
Aici romanul devine mai interesant decât pare la prima vedere. Nu mai este doar o poveste despre porți către alte lumi și despre copii speciali. Devine și o poveste despre momentul în care cineva primește mai multă putere decât poate duce. Iar întrebarea adevărată nu mai este doar unde sunt fragmentele, ci cine ajunge la ele și cu ce intenții.
De ce prinde atât de bine la cititori diferiți
Mihai Dan Bradu scrie într-un ritm alert, dar nu grăbit. Lasă povestea să alerge, însă nu o lasă să se rupă de emoție. Asta contează. Sunt multe cărți fantasy care mizează pe mitologie, pe decor, pe efecte și uită că cititorul trebuie să simtă ceva pentru oamenii din pagină. Aici nu se întâmplă asta.
Mihai și prietenii lui nu sunt simple piese într-un joc fantastic. Au vârsta la care curajul și frica stau foarte aproape unul de altul. Uneori reacționează impulsiv, alteori se agață de ceea ce cunosc, iar tocmai asta îi face credibili. Nu par construiți din carton ca să servească o intrigă, ci par copii care intră într-o poveste mai mare decât ei.
De aceea romanul poate fi citit atât de adolescenți, cât și de adulți. Cei tineri găsesc aventura, suspansul, puterile, misterul. Cei mai mari găsesc altceva, poate mai greu de numit din prima. Găsesc ideea că răul se adună din bucăți, că lumea nu se rupe întotdeauna spectaculos, ci se fisurează încet.
Un debut care chiar are ceva de spus
Nu toate cărțile de debut vin cu siguranță de sine. Unele au energie, dar nu au control. Altele au intenție, dar nu au atmosferă. Aici se simte o imaginație vie și, în același timp, o încercare reală de a construi o lume coerentă, cu propriile reguli și cu o miză care merge mai departe decât simpla aventură.
Faptul că autorul a primit premiul pentru Carte de debut din partea Ligii Scriitorilor din România, premiu înmânat în cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene, spune ceva despre felul în care această apariție a fost primită. Nu transformă cartea într-un obiect sacru, desigur. Dar confirmă că nu vorbim despre un debut trecut neobservat.
Pentru cine vrea să intre în această lume, „Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan este o alegere foarte ușor de recomandat. Volumul poate fi achiziționat online de pe Carturesti.ro și Libris.ro, ceea ce îl face accesibil pentru cititorii care preferă să comande rapid și să aibă cartea acasă fără prea multă căutare.
Răspunsul pe înțelesul tuturor
Dacă ar fi să spun totul cât mai direct, aș formula așa. Cheia care eliberează răul are 40 de bucăți fiindcă răul din această poveste nu poate fi lăsat într-un singur loc. El trebuie împrăștiat ca să fie mai greu de controlat, mai greu de recunoscut și, paradoxal, mai ușor de strecurat în lume.
Asta face ideea atât de puternică. Nu ai de-a face cu o singură poartă de păzit, ci cu zeci de fragmente care pot ajunge oriunde. Nu ai de-a face doar cu magie, ci cu alegeri omenești. Nu te sperie doar ce s-ar putea elibera, ci și cât de ușor ar putea cineva să contribuie la asta fără să înțeleagă, la început, în ce s-a băgat.
Romanul lui Mihai Dan Bradu are meritul de a transforma un concept spectaculos într-o întrebare care rămâne foarte aproape de cititor. Ce faci când răul nu arată ca răul? Ce faci când cheia e spartă și fiecare bucată pare inofensivă? Și, poate mai apăsat, ce faci când tocmai banalul devine locul în care se ascunde pericolul?
Am rămas cu imaginea aceea a gropii fără fund și cu liniștea de după moneda aruncată. Nu se aude nimic, și tocmai de aceea simți că dedesubt se întâmplă ceva.
Casetă editorială
Drumul către o altă dimensiune este semnat de Mihai Dan Bradu și a apărut la Editura Ecou Transilvan, în Cluj-Napoca, în 2024, în seria Călătorie spre început.
Volumul are 174 de pagini și ISBN 978-630-311-221-3.
Autorul a fost distins cu premiul pentru Carte de debut oferit de Liga Scriitorilor din România, premiu înmânat de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene.
Cartea se poate achiziționa online de pe Carturesti.ro și Libris.ro.
